Antonescu: „Fiind conservator, eu știu că vine iarna, o să fie frig. Din asta nu a murit nimeni”

Antonescu: Fiind conservator, eu știu că vine iarna, o să fie frig. Din asta nu a murit nimeni
Publicat: 11/11/2013, 18:15
Actualizat: 13/11/2013, 08:39

Președintele PNL, Crin Antonescu, a comentat, luni, pe tema transferului de fonduri către autoritățile locale pentru perioada de iarnă, despre care a precizat că nu are cunoștință, afirmând: „Fiind conservator, eu știu că vine iarna, o să fie frig. Din asta nu a murit nimeni”.

Antonescu a fost întrebat cum vede proiectul în care se justifică transferul unor fonduri către autoritățile locale prin faptul că în această iarnă vor fi geruri anormale pentru țara noastră.

„Eu sunt conservator, știți, adică dreapta, dreapta. Și fiind conservator eu știu că vine iarna, o să fie frig. Din asta nu a murit nimeni. Chiar nu știu, nu am niciun element în plus față de premier (…) Dacă primul ministru v-a spus că nu știe nimic de vreun proiect de ordonanță, bineînțeles că nu știu nici eu, că nu pot ști eu care nu sunt membru al Guvernului mai mult decât știe primul ministru”, a replicat liderul PNL.

De asemenea, el a fost chestionat la ce s-a referit atunci când, în conferința de la USL, i-a șoptit președintelui PC Daniel Constantin numele vicepremierului Liviu Dragnea, în momentul în care jurnaliștii întrebau despre fondurile alocate autorităților locale pentru perioada de iarnă.

„Asta este un joc între mine și Daniel Constantin, nu are legătură cu conversația dv. cu premierul. E un fel de parolă”, a replicat, ironic, președintele PNL.

Guvernul va transfera autorităților locale, pe final de an, bani din Fondul de rezervă bugetară pentru plata arieratelor, costuri urgente pentru funcționarea în perioada de iarnă și alte cheltuieli, inclusiv salarii prin derogare de la legea care reglementează clar modul de folosire a acestui fond.

Prognoza meteorologică indică un proces de transfer al maselor de aer arctic în Europa, rezultând geruri anormale pentru perioada următoare, se arată într-un document al Guvernului prin care este justificat un transfer de fonduri către primării pentru acoperirea costurilor generate de iarnă.

„Potrivit prognozei meteorologice, va exista un proces de transfer al maselor de aer arctic în Europa, rezultând geruri anormale pentru perioada următoare, ceea ce va determina creșterea consumului prognozat de energie electrică și termică pe perioada sezonului rece. În aceste condiții există riscul ca autoritățile locale să nu poată asigura stocurile necesare furnizării în condiții optime a agentului termic pentru populație pentru perioada friguroasă în anul 2013”, se arată în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență a Guvernului.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Ketchup de casă. Rețeta care s-a păstrat din generație în generație
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?